Aderarea la Uniunea Europeana va permite accesarea de fonduri structurale nerambursabile in valoare totala de 330 milioane de euro pentru piata de produse si servicii IT&C.

Zsolt Nagy, ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, a declarat ca ministerul pe care il conduce a definit prioritatile din domeniul IT&C pentru perioada 2007-2013, pentru care pot fi accesate fonduri nerambursabile: sustinerea accesului si utilizarii IT&C, caruia ii revin 30% din fonduri, dezvoltarea si cresterea eficientei serviciilor publice electronice, cu 40% din fonduri si dezvoltarea mediului e-business, cu 30% din fonduri.

Companiile si administratiile publice care dezvolta proiecte IT&C vor putea accesa, incepand din 2007, fonduri structurale nerambursabile in valoare de maxim 98% din totalul sumei necesare. Rata maxima de cofinantare depinde de cine dezvolta proiectul: cele propuse de administratiile publice locale sau centrale si de organizatiile neguvernamentale pot primi 98 % din valoarea proiectului. Pentru intreprinderile mici si mijlocii, fondurile nerambursabile pot ajunge la 70 % din proiect, iar pentru firmele mai mari 60% din finatare. Finantarile efective vor intra in bugetele companiilor in a doua jumatate a anului 2007 sau inceputul lui 2008.

„Atragerea acestor fonduri structurale, care constituie un proces de invatare pentru Romania in acest moment, trebuie sa fie privita ca un mijloc pentru cresterea competitivitatii pietei, a debirocratizarii si a cresterii confortului cetateanului, si nu ca scop in sine” a spus Nagy, la Conferinta Nationala pentru Accesarea Fondurilor Europene in IT, cu tema „Politici de dezvoltare IT&C in contextul unei Romanii Europene”.

Cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea economiei bazate pe cunoastere, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport, protejarea si imbunatatirea calitatii mediului, dezvoltarea resurselor umane si intarirea capacitatii administrative, dezvoltarea economiei rurale si diminuarea disparitatilor de dezvoltare intre regiunile tarii sunt cele sase prioritati nationale de dezvoltare formulate in etapa de analiza socio-economica, pentru perioada 2007-2013, si toate aceste prioritati implica o componenta de IT&C, toate vor necesita proiecte de informatizare care sa ajute la stimularea dezvoltarii sectorului respectiv.

„In momentul de fata nu exista nici un domeniu care sa nu fie influentat de tehnologia informatiei si de dezvoltarea comunicatiilor, iar cresterea extraodinara pe care acest sector o inregistreaza nu este intamplatoare, deoarece el patrunde in toate ramurile societatii” a mai spus ministrul Comunicatiilor.

In ceea ce priveste accesarea fondurilor structurale, Romania are avantajul ca poate invata din experienta celorlalte tari membre ale Uniunii Europene, si in mod special din cea a celor zece tari, care au aderat in ultimul val, motivul pentru care domeniul IT&C a luat o dezvoltare atat de spectaculoasa fiind acela ca fondurile alocate prin intermediul fondurilor structurale au implicat si proiecte de IT&C.

Sursa: MCTI